|  PRIMA PAGINA  |



CALENDARUL APICULTORULUI

De multe ori stuparii fara prea multa experienta se intreaba ce au de facut in decursul anului apicol. Acesta fiind faptul, am considerat necesar ca prezenta in paginile site-ului a calendarului apicol este justificata. Iata ce aveti de facut :

Ianuarie
- asigurarea linistii familiilor de albine ; pasarile,animalele pot provoca prin zgomotele pe care le fac, o neliniste a familiilor, determinandu-le sa consume hrana suplimentara ; soarecii intrati in stup creaza acelasi discomfort .
- supraveghem zborurile de curatire ; asta in cazul in care avem noroc de o vreme favorabila ; daca vremea permite,albinele fac in aceasta perioada zboruri de curatire care au un rol benefic.
- supravegherea permanenta a stupilor, pentru prevenirea aparitiei starilor anormale ; nu exagerati insa pentru ca daca v-ati facut treaba bine in toamna,va pierdeti timpul de pomana.
- indepartarea zapezii de pe stupi ; tineti cont ca numai zapada inghetata(care are crusta)dauneaza intr-o oarecare masura ; curatirea urdinisului stupilor pentru asigurarea unei bune ventilatii.
- repararea, curatirea si dezinfectarea stupilor de rezerva, ramelor, utilajelor ; insarmarea ramelor.
- pregatirea teoretica a stuparilor ; in aceasta perioada cand sunteti mai liberi, e timpul sa faceti si un curs de stuparit la A.C.A ; o diploma nu o sa va strice.

Februarie
- continuam sa supraveghem zborul de curatire care poate avea loc si in aceasta luna ; curatam zapada, imprastiem paie ; pentru stimulare(in zilele favorabile)se inlatura impachetajul superior al stupilor,eventual si capacele.
- completam rezervele de hrana la familiile aflate in dificultate ; completarea se va face numai cu faguri de la rezerva, turte de miere si zahar pudra sau serbet ; aplicam aceste turte(1-2 kg)in folie perforata, deasupra ramelor(in contact direct cu ele).
- curatam urdinisul stupilor, supraveghem familiile facand controale auditive ; reparam,curatam dezinfectam inventarul apicol ramas.
- in zonele mai calde ale tarii,matca incepe sa depuna primele oua ; stuparii recolteaza si conditioneaza primele cantitati de polen de la alun si arin ; daca este nevoie se pune in functiune adapatorul.

Martie
- in unele zone(mai reci), au loc zboruri de curatire ; stuparii iau masurile necesare.
- alimentam adapatorul cu apa calduta si putin sarata(5g/l) ; pentru cei ce vor sa faca hraniri de stimulare acum este momentul de incepere a lor.
- executam controlul sumar al familiilor de albine ; indreptam starile anormale.
- in zilele favorabile facem revizia de primavara(atentie...foarte important) ; stramtoram cuiburile ;impachetam suplimentar stupii ; uscam impachetajul existent ; micsoram urdinisul dupa puterea fiecarei familii.
- continuam hranirile de stimulare ; executam controlul general si in amanunt la toate familiile ; largim cuiburile acolo unde este nevoie ; largirea se face cu mare prudenta.
- executam tratamente pentru a combate cele doua boli grave(varroza si nosemoza) ; tratamentele se fac cu respectarea stricta a recomandarii producatorului ; executarea acestor tratamente este foarte importanta.

Aprilie
- acolo unde stuparii nu au putut sa faca controlul general de primavara, il fac acum ; largirea cuibului la toate familiile devine absolut necesara ; adeptii "spargerii cuibului" au cale libera.
- dezinfectam stupii, mutam familiile in casa noua ; imputernicim familiile slabe prin completarea cu faguri cu puiet capacit, prelevati de la familiile puternice.
- demararea lucrarilor pregatitoare in vederea cresterii matcilor, formarea de familii temporare etc.
- introducem primii faguri artificiali in vederea cladirii lor ; introducem rama claditoare.
- deplasam familiile de albine la pomii fructiferi ; luam masuri pentru preintampinarea furtisagului.

Mai
- continuam largirea cuiburilor , acum introducem si faguri artificiali ; instalam topitorul solar pentru a prelucra primele loturi de ceara .
- mentinem in stare activa toate familiile, prin formarea de roi artificiali ; unim familiile slabe pentru a forma entitati puternice in vederea valorificarii culesului la salcam ; intarim familiile temporare cu puiet capacit ; continuam sa introducem faguri artificiali la cladit.
- la stupii verticali cu magazine a sosit momentul adaugarii magazinelor de stransura ; la stupii orizontali se introduc faguri goi pentrui asigurarea depozitarii mierii ; la stupii multietajati se procedeaza la inversarea si adaugarea de corpuri.
- extragem primele cantitati de miere ; se valorifica culesul la salcam ; soseste vremea primelor deplasari la masivele melifere .
- face primele rezerve de faguri cu miere de calitate ; executam primele schimbari de matci.

Iunie
- extragem mierea ; topim ceara obtinuta ; pregatim deplasarile la culesurile de vara .
- formam un numar mare de roiuri ; deasemeni formam nuclee cu matci de rezerva imperecheate sau neanperecheate ; aplicam o inmultire dirijata a familiilor de albine ; aplicam lucrarile necesare prevenirii frigurilor roitului.
- alegem rame pline cu miere de calitate pentru a fi trecute la rezerva stupinei ; extragem mierea de la culesurile de vara.
- crestem artificial matci aceasta perioada fiind una propice ; formam nuclee de imperechere a matcilor.

Iulie
- continuam cresterea artificiala a matcilor, organizam imperecherea si introducerea lor in familii ; recoltam mierea de la culesurile tarzii.
- egalizam ca putere familiile din stupina ; intarim roii artificiali formati in iunie.
- pentru a ne mari rezerva de polen, acum putem recolta polen de la porumb ; valorificam culesurile tarzii, in urma carora putem obtine cantitati importante de miere ; continuam masurile de prevenire a roitului si de mentinere in stare activa.
- executam lucrari de intensificare a cresterii noilor generatii de puiet ; preintampinarea furtisagului care acum devine extrem de periculos.

August
- stimulam ouatul matcii pentru ca familiile sa intre puternice in iarna ; aceasta operatiune se face prin deblocarea cuibului ; stimularea cu miere, sirop de zahar sau faguri cu putina miere care ii descapacim dupa diafragma ; folosind culesurile tarzii acolo unde este posibil .
- stramtoram cuibul la numarul de rame ocupate ; micsoram corespunzator urdinisul ; inlocuim matcile necorespunzatoare ; extragem mierea de prisos.
- scoatem fagurii cu defecte si cei care nu corespund calitativ(celule de trantori etc.)
- controlam calitatea mierii pe care o lasam ca hrana pentru iarna ; facem hraniri de completare acolo unde este nevoie(mai ales la stupii verticali cu magazine) .
- echilibram puterea familiilor, unim familiile slabe si roiurile necorespunzatoare.

Septembrie
- continuam deblocarea cuiburilor acolo unde este cazul ; echilibram si facem ultimile completari cu hrana(numai cu miere) ; oprim hranirile de stimulare.
- unim familiile slabe ; pregatim matcile de rezerva pentru iernare ; selectam si bagam in stupi cate 2 familii (cand vrem sa aplicam acest procedeu) ; conditionam ceara si propolisul.
- stramtoram si organizam definitiv cuibul familiilor de albine in vederea iernarii(atentie, lucrarea este foarte importanta).

Octombrie
- impachetam cuiburile cu materiale izolatoare ; se vor evita acele materiale care provoaca condensul, gen polistiren ; nu impachetati exagerat cuiburile ; instalam gratiile contra soarecilor.
- facem tratamentul contra varrozei ; 3 tratamente repetate la interval de 7 zile ; ultimul tratament obligatoriu fara puiet.
- amenajam vatra stupinei ; construim perdele de protectie ; stimulam si supraveghem zborurile de curatire ; sortam,curatam si tratam fagurii de la rezerva.

Noiembrie
- terminam ultimile lucrari de pregatire a iernarii ; continuam instalarea de gratii impotriva soarecilor .
- supraveghem familiile de albine ; stimulam zborurile de curatire tarzii.
- introducem fasiile de Mavrirol (contra varrozei) daca albinele nu s-au strans in ghemul de iernare.
- reparam stupi si in general executam orice lucrare este necesara pentru mentinerea echipamentului in buna stare.

Decembrie
- supraveghem cum ierneaza familiile de albine ; supraveghem zborurile de curatire.
- indepartam zapada (numai cand are crusta) ; curatam urdinisul stupilor ; asiguram o liniste deplina in stupina.
- reparam inventarul, insarmam ramele, ne pregatim teoretic.

Concluzii - acest calendar apicol are un caracter strict orientativ. Perioada de executie a diferitelor lucrari poate sa difere de la o zona la alta.

Sectiuni site
Intretinerea albinelor
Cresterea matcilor
Hranirea albinelor
Boli si daunatori
Stupi si echipamente
Diverse



Toate drepturile rezervate www.stuparitul.com
Termeni si Conditii